Hirdessen itt

Cimitirul militar din Valea Uzului - Ministerul Culturii susţine că sola amenajată de Primăria Dărmăneşti nu poate fi inaugurată

Ministerul român al Culturii şi Identităţii Naţionale consideră că nu poate fi inaugurată sola românească amenajată în Cimitirul Militar din Valea Uzului. Ministerul l-a informat pe primarul comunei Dărmăneşti, Constantin Toma, în scris în acest sens, iar scrisoarea a fost transmisă agenţiei ungare de presă MTI de către preşedintele UDMR, Hunor Kelemen.
Ministerul susţine că primarul a omis să ceară avizul de specialitate asupra conceptului artistic al monumentului, astfel că fapta cade sub incidenţa articolelor referitoare la contravenţii, din legea monumentelor. Articolul de lege menţionat prevede că în cazul ridicării monumentelor de for public lipsa avizul ministerului - în cazul în care nu se constituie infracţiune - se pedepseşte cu amendă cuprinsă înstre 10 şi 20 de mii de lei.

Ministerul i-a mai transmis primarului ce paşi trebuie să urmeze pentru a intra în legalitate şi a accentuat: "în lipsa avizului emis de MCIN sunteţi în imposibilitatea legală de a inaugura monumentul de for public".

Anterior, Inspectoratul de Stat în Construcţii a atras atenţia Prefecturii Bacău că Primăria Dărmăneşti a emis ilegal autorizaţia de construcţie pentru intervenţia în cimitirul militar din Valea Uzului. Inspectoratul a stabilit că administraţia locală din Dărmăneşti a emis autorizaţia de construcţie în baza unei documentaţii în care nu există dovada dreptului real de proprietate asupra terenului şi a acuzat şi lipsa avizului din partea Ministerului Culturii.

ISC a făcut apel la prefectul judeţului Bacău să cântărească oportunitatea atacării autorizaţiei de construcţie în contenciosul administrativ. Procesul adminstrativ ar suspenda automat efectele produse de către autorizaţia de construcţie până la pronunţarea sentinţei definitive.

În chestiunea Cimitirului Militar din Valea Uzului a fost alcătuită miercuri o comisie de iniţiativă formată din civili şi reprezentanţi au autorităţilor locale din Ţinutul Secuiesc. Aceasta i-a invitat la o mare slujbă ecumenică pe toţi cei "care poartă în inima lor liniştirea soldaţilor eroi, vor să îşi exprime protestul şi vor să arate forţă, printr-o rugăciune comună". Slujba va avea loc în cimitirul militar duminică, începând cu ora 15.

Primăria Dărmăneşti a decis, în mod arbitrar, să amenajeze o parcelă românească în cimitirul austro-ungar din Primul Război Mondial, unde a amplasat 50 de cruci de beton şi un monument, ale căror inaugurare oficială a anunţat-o pentru data de 17 mai. Atât politicienii UDMR, cât şi Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior au cerut stoparea transformării cimitirului până la clarificarea situaţiei juridice.

Cimitirul militar din Valea Uzului este cel mai mare şi cel mai important memorial din Harghita dedicat Primului Război Mondial. În 1994, în cimitir a fost ridicat şi un monument dedicat militarilor maghiari căzuţi în zonă în Al Doilea Război Mondial, aici având loc, în data de 26 august a fiecărui an, comemorări de mare anvergură. Cimitirul, care se află în administrarea comunei Sânmartin de mai mulţi ani, a fost renovat din resursele administraţiei locale şi din donaţiile Ministerului Apărării din Ungaria şi ale unor persoane fizice. În locul care este împrejmuit şi în care intrarea se face printr-o poartă secuiască au fost ridicate aproximativ 600 de cruci de lemn. Crucile de beton care amintesc de militarii români au fost amplasate, o parte pe aleea principală a cimitirului, iar cealaltă parte, pe locurile încă nemarcate ale militarilor maghiari.

Din punct de vedere administrativ, localitatea Valea Uzului aparţine de comuna Sânmartin din judeţul Harghita, care se află la 33 km distanţă, dar este mai aproape de Dărmăneşti, aflat la 25 de km. Ultimul locuitor al aşezării s-a mutat de aici în anul 2017.

(MTI)

Megjegyzés küldése

0 Megjegyzések