A legfrissebb tartalmainkért kövess minket a Google Hírekben, Facebookon, Twitteren (X-en), Instagramon, Threadson vagy YouTube-on!

Secretar de stat ungar: autorităţile ucrainene să îi privească pe maghiarii din Ucraina drept parteneri, nu duşmani!

Autorităţile ucrainene ar trebui să îi privească pe maghiarii din Ucraina drept parteneri, şi nu drept duşmani, a declarat, în conferinţa de presă pe care a susţinut-o, vineri, la Budapesta, Levente Magyar, secretarul de stat din Ministerul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, responsabil de relaţia cu Parlamentul.
Levente Magyar a oferit informaţii jurnaliştilor, după ce au fost convocaţi ambasadorii de la Budapesta ai statelor membre ale UE şi NATO, pentru a-i informa despre felul în care s-a format situaţia actuală.

Secretarul de stat a spus: în ultima vreme, autorităţile ucrainene au luat măsuri dure şi fără precedent pentru a descuraja maghiarii din Ucraina Subcarpatică să participe la alegerile parlamentare anticipate care vor avea loc duminică. Oficialul ungar menţionat, printre altele, că "familii care dormeau s-au trezit noaptea cu mascaţi în casă", fiind vorba de locuinţe ale celor care susţin Uniunea Culturală Maghiară din Ucraina Subcarpatică (KMKSZ), cea mai importantă organizaţie politică a maghiarilor din această regiune.

Oficialul ungar a subliniat: ministerul de externe al Ucrainei a declarat, anterior, că are în vedere ca unii miniştri maghiari să primească interdicţie, dacă vor încerca să intre în Ucraina Subcarpatică.

Potrivit secretarului de stat, semnele arată faptul că ministerul de externe din Ucraina continuă să urmeze calea de care se leagă numele fostului preşedinte Petro Porosenko; sunt luate măsuri dure împotriva minorităţilor, inclusiv împotriva comunităţii maghiare, respectiv este folosit un ton care în UE şi în NATO - către care s-ar îndrepta Ucraina - este, de multă vreme, de neconceput. Ucraina desfăşoară şi o campanie de dezinformare, a adăugat.

Levente Magyar a mai spus că Ungaria nu intenţionează să intervină în niciun fel în alegerile din Ucraina, dar speră că va exista o reprezentare maghiară în legislativul ucrainean.

(MTI)

Megjegyzés küldése

0 Megjegyzések