A legfrissebb tartalmainkért kövess minket a Google Hírekben, Facebookon, Twitteren (X-en), Instagramon, Threadson vagy YouTube-on!

Trebuie să protejăm securitatea, trebuie să ne păstrăm identitatea şi să ne întărim competitivitatea

După o serie de crize europene, Ungaria a concluzionat că este necesară păstrarea identităţii, protejarea securităţii şi întăririi competivităţii, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orbán, luni, la inaugurarea primei faze a staţiei de testare pentru automobile "ZalaZone" de la Zalaegerszeg.
"În percepţia maghiarilor, aceste trei aspecte sunt legate: identitatea noastră şi protejarea frontierelor noastre sunt în strânsă legătură cu stilul de viaţă european, cu modelul economic european şi păstrarea celei mai mari pieţe unice din lume", a spus şeful guvernului de la Budapesta.

Acesta a subliniat: criza financiară şi migraţia, precum şi Brexit ne avertizează că "în cazul în care nu suntem atenţi, dacă nu alegem liderii potriviţi, dacă nu luăm decizii bune, dacă nu luăm măsuri curajoase, poate apărea chiar şi un declin durabil al Europei".

Viktor Orbán şi-a exprimat speranţa că, după alegerile europarlamentare, continentul va avea lideri care vor să consolideze securitatea cetăţenilor, statutul lor socio-economic şi suveranitatea europeană.

Referindu-se la staţia de testare pentru automobile, Orbán a spus: "în jurul nostru, viitorul a început, se numeşte economie digitală, Industrie 4.0 (...), iar această investiţie este primul bilet pe care l-am cumpărat pentru acest tip de viitor".

Premierul a vorbit şi despre faptul că în Ungaria sunt prezente, în acest moment, 620 de companii care activează în industria auto, iar 15 dintre cei mai buni producători de vehicule şi de furnizori pentru industria auto au fabrici în ţară. Potrivit lui Orbán, este interesul naţional al Ungariei ca aceste companii să se gândească la Ungaria ca la un loc în care pot obţine un avantaj competitiv nu numai în producţie şi asamblare, ci şi în dezvoltare.

Nici acest lucru nu pare a fi un plan prea ambiţios, a spus, întrucât Ungaria este astăzi mult mai mult decât un atelier de asamblare; în ţară lucrează 10.000 de ingineri în dezvoltarea de automobile şi aproximativ 10.000 de ingineri în telecomunicaţii.

Numărul centrelor de cercetare din industria auto este de 40, iar pentru funcţionarea şi dezvoltarea acestora au fost cheltuiţi, în acest ciclu financiar al UE, 800 de miliarde de forinţi, a explicat premierul. Referitor la politica guvernamentală în domeniul cercetării şi al dezvoltării, Orbán a relatat că din bugetul din acest an, cercetarea şi deuvoltarea, respectiv inovaţia au fost sprijinite cu peste 140 de miliarde de forinţi, iar pentru anul viitor este aşteptată o creştere de 30-40 de miliarde de forinţi a fondurilor publice.

În salutul adresat invitaţilor, Viktor Orbán a comentat scurt şi criza politică internă din Austria. "Acum, prietenii noştri austrieci nu sunt prezenţi aici, pentru că acolo a fost anunţat un sezon de vânătoare extraordinar", a spus. Potrivit premierului ungar, acest lucru atrage atenţia asupra importanţei stabilităţii politice în viaţa unei ţări.

(MTI)

Megjegyzés küldése

0 Megjegyzések