A legfrissebb tartalmainkért kövess minket a Google Hírekben, Facebookon, Twitteren (X-en), Instagramon, Threadson vagy YouTube-on!

Recordul de cel mai scăzut nivelul al Dunării, depăşit în cinci locuri în Ungaria

Recordul de până acum al celui mai scăzut nivel măsurat vreodată pe porţiunea ungară a Dunării a fost depăşit, în ultima zi în cinci locuri. Conform celor mai recente previziuni însă, vineri şi sâmbătă este aşteptată o creştere a nivelului apei - se arată într-un comunicat al Comitetului Naţional de Management Tehnic (OMIT), remis vineri agenţiei ungare de presă MTI.
Potrivit documentului, recordul a fost doborât în localităţile ungare Dunaújváros, Dunaföldvár, Paks, Dombori şi Baja. În cel din urmă caz, vineri dimineaţa a fost măsurat un nivel al apei de numai 48 de centimetri, ceea ce înseamnă cu un metru şi jumătate mai puţin decât cel mai scăzut nivel mediu care a fost măsurat într-o lună de august în ultimii treizeci de ani, la Baja.

Vineri dimineaţă la Budapesta a fost măsurat un nivel al apei de numai 72 de centimetri, cu 21 de centimetri mai mult, decât cel mai scăzut nivel, înregistrat în 2003, au adăugat specialiştii.

Potrivit celor mai recente previziuni meteorologice, vineri şi sâmbătă se aşteaptă o cantitate considerabilă de precipitaţii pe cei mai importanţi afluenţi al Dunării - în jur de 35-45 de milimetri pe metru în total. În localitatea Nagybajcs, de exemplu, poate fi chiar şi o creştere a nivelului apei de până la doi metri. Cu toate acestea, valoarea creşterii nu atinge nivelul mediu specific acestei perioade, iar de miercuri este aşteaptă o nouă scădere a debitului, se arată în comunicat.

Megjegyzés küldése

0 Megjegyzések